“Life doesn’t get easier or more forgiving, we get stronger and more resilient.”
Steve Maraboli
Norman Garmezy, psiholog la Universitatea din Minnesota, a întâlnit mii de copii în cele patru decenii de când lucrează în cercetare însă un băiețel anume l-a marcat. Avea nouă ani, o mamă alcoolică, un tată absent și în fiecare zi venea la școală cu același sandviș format din două felii de pâine, fără nimic între ele. Nici mâncarea de acasă nu era diferită. Cu toate acestea Garmezy își amintea clar: băiatul voia să se asigure că „nimănui nu i se va face milă de el și nimeni nu va afla de situația familiei sale.“ De aceea intra în fiecare zi în școală zâmbind și cu „sandvișul din pâine“ în ghiozdan.
Acest băiat făcea parte dintr-un grup special de copii pe care Garmezy îi va identifica ca fiind persoane de succes, excelând în ciuda circumstanțelor incredibil de dificile. Toți acești copii aveau o trăsătură comună, fiind identificată mai târziu de Garmezy drept „reziliență“. Copiii rezilienți erau autonomi și independenți, căutau experiențe noi și utilizau eficient resursele pe care le aveau. De asemenea, aveau un sistem intern de control considerând ca propriile realizări depind de ei, nu de circumstanțele existente.
Ce este reziliența?
Reziliența este un proces psihologic de adaptare la situații nefavorabile care pun în pericol siguranța și integritatea fizică, emoțională sau psihică, precum amenințări sau evenimente tragice cu care o persoană se confruntă de-a lungul vieții (divorț, abuz, boală gravă, accident, deces în familie etc.).
Oamenii au o predispoziție înnăscută de a-și dezvolta reziliența fiind necesar un antrenament continuu prin introspecție, explorarea punctelor forte și dezvoltarea propriilor abilități. Ea este prezentă la fiecare dintre noi însă proporțiile variază. Nu este constantă, ea se poate schimba de-a lungul timpului putând deveni mai puternică sau mai slabă în funcție de factorii de stres și de evenimentele traumatice pe care le întâmpinăm.
E important să știm că același eveniment nu este interpretat ca fiind traumatic pentru toți dintre noi. Oricât de șocant și dureros pare din exterior un eveniment, el are potențialul de a deveni traumatic sau nu pentru persoana care îl trăiește. De exemplu, dacă reușim în urma unui deces să conturăm o inițiativă cu sens pentru ceilalți precum să organizăm o campanie pentru prevenirea unei boli sau să înființăm un ONG, atunci s-ar putea să nu îl percepem ca fiind traumatic pentru noi.
Cât de importantă este reziliența?
Atunci când reziliența noastră este mare, putem transforma situațiile de criză în catalizatori pentru creștere și dezvoltare iar forța noastră mentală crește. De asemenea, suntem mai protejați în fața unor tulburări precum anxietatea și depresia.
La polul opus, când reziliența noastră psihologică este scăzută ne prelungim suferința, ne simțim copleșiți de schimbarea sau pierderea suferită și putem adopta un mod nesănătos, distructiv de a gestiona situația (alcool, droguri, automutilare).
O persoană rezilientă are capacitatea de a trece printr-un eveniment dificil și de a se adapta mult mai repede și cu mai puține resurse consumate decat o persoană a cărei reziliență este mai slab dezvoltată. Intensitatea suferinței, a emoțiilor nu este mai mică în cazul primei categorii însă capacitatea de a găsi soluții, de a acționa fără a rămâne blocată într-un haos emoțional joacă un rol important în recuperare.
Studiile au arătat că există o serie de factori asociați cu reziliența psihologică:
- Familia, comunitatea și prietenii care ne oferă afecțiune, sprijin, încredere, încurajare
- Capacitatea de a gestiona propriile emoții, trăiri și impulsuri
- Atitudinea pozitivă și speranța
- Imaginea pozitivă despre sine, alegând rolul de persoană luptătoare în schimbul celei de victimă
- Încrederea în sine și în abilitățile proprii
- Capacitatea de a face planuri realiste și de a le aplica
- Abilități bune de comunicare și de rezolvare creativă a problemelor
- Stabilirea unor obiective cu sens, importante pentru noi
- Menținerea contactului cu propriile nevoi și dorințe
- Umorul ca formă de detașare
- Flexibilitate în fața schimbării
Cum îți poți antrena reziliența?
Pe parcursul vieții ne confruntăm cu schimbări majore sau cu pierderi sub diferite forme. De aceea, pentru a-ți dezvolta reziliența psihologică în situații de criză poți lua în calcul ideile de mai jos.
- Vorbește despre evenimentele dificile prin care treci cu persoane apropiate care te susțin și în care ai încredere, acceptând ajutorul lor. E important să îți poți exprima emoțiile și să te descarci pentru a fi mai pregătit ulterior să cauți noi idei pentru a trece mai ușor prin dificultățile actuale
- Acordă mai multă atenție aspectelor pe care le poți controla în prezent pentru a nu fi copleșit de situație
- Încearcă să privești lucrurile în perspectivă și să vezi situația ta într-un context mai larg, evitând să îi acorzi o atenție exagerată
- Caută un scop în atingerea căruia vrei să te implici deoarece activitățile cu sens te ajută să te simți util și să îți recapeți în timp bucuria de a trăi
- Ai grijă de tine și caută activități care să te ajute să gestionezi mai ușor stresul și neliniștea precum sportul, meditația, tehnici de relaxare, cititul etc.
- Scrie periodic într-un jurnal despre emoțiile, trăirile, visele și temerile tale pentru a te descărca și pentru a depași mai ușor experiența trăită.
Întrucât teama de schimbare, frica de incertitudine și nevoia de control ne împiedică să devenim mai rezilienți, o soluție ar fi să transformăm temerile în curiozitate și să fim deschiși pentru a privi situațiile noi și din altă perspectivă.
Nu uita! Gestionăm mai sănătos și mai adecvat situațiile cu potențial traumatic trecând prin ele, nu peste ele!
