Când eram copil obișnuiam să merg cu bunicii în fiecare an vara la munte, iar cu părinții la mare. Practicam aceste excursii de când aveam 2 ani. Mergeam de obicei în stațiuni (Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sângeorz, Căciulata) unde bunicii mei puteau merge la tratament (nu mai știu exact ce, niște băi cu bule, masaje și alte treburi d-astea). Pentru mine era distractiv. Cât timp ei își petreceau mare parte din zi la acele tratamente, eu îmi găseam sigur niște copii de vârsta mea cu care să bănănăi prin hotel. Și ei tot nepoți ai altor bunici veniți la același tip de tratamente. Stăteam de obicei cam 18 zile. Era foarte drăguț.
Serile le petreceam în restaurantul hotelului unde eram cazați și unde de multe ori se întâmpla să cânte câte o formație. Și mai niciodată nu eram doar eu cu bunicii. Ne strângeam mai multe familii (rude sau prieteni apropiați) care veneau și ei cu copii. Ce mai, era festin, sindrofie, adunare generală.
Amintirea mi-e destul de vie deși au trecut aproximativ 30 de ani de atunci: eram într-una din aceste plecări. Vreo 3 familii. Seara eram la masă cu ai mei bunici, cu încă alte perechi de bunici și cu nepoții lor. Noi, copiii, stăteam pe o parte a mesei iar adulții pe partea cealaltă. Fiecare grup vorbea de ale sale. La un moment dat, de masa noastră s-a apropiat un nene pe care nu-l cunoșteam. Nu-l mai văzusem niciodată până atunci. O parte din adulții mesei noastre îl cunoșteau. Era un prieten al lor, venit recent în stațiune. A făcut cu mâna adulților și s-a înfipt la partea de masă a copiilor.
Dacă-mi amintesc bine, eram doar fetițe. Și ne-a luat la rând la pupat. Ah, pupatul. Acel obicei de a pupa pe obraz cu care fusesem obișnuită de mică și pe care toți acești adulți în vârstă îl practicau cu fiecare ocazie. Eu eram ultima la care a ajuns. Observasem înaintea mea fiecare pupătură scârboasă. Le pupase pe gură. Fetițe de 5-6 ani pupate pe gură de o persoană odioasă de 55-60 de ani. Când a ajuns la mine am întors capul într-o parte. Să-i dau de înțeles că pe mine mă pupă doar pe obraz (în treacăt, cu ceva timp în urmă, bunica îmi spusese să nu pup pe nimeni pe gură și să nu las pe nimeni să mă pupe pe gură. Nici măcar pe părinți). Am stat cu ochii în tavan câteva secunde așteptând să mă pupe odată pe obraz și să plece. Dar n-a făcut-o. Și curiozitatea de copil m-a făcut să-ntorc capul să văd ce se întâmplă. A prins momentul și m-a pupat și pe mine pe gură.
După care, mândru nevoie mare, s-a dus să pupe și adulții. M-am întors spre bunica mea și i-am zis ”m-a pupat pe gură!!!”. Iar ea a ridicat din umeri și n-a zis nimic. M-am întors cu spatele la ea și m-am șters plină de ură cu mânecuța hainei la gură. N-o făcusem până atunci parcă să nu șterg urmele acelei intruziuni în intimitatea mea. Dar dacă bunica nu avea de gând să facă nimic, atunci ce rost mai avea să le las?
Acea întâmplare a trecut pe lângă mine, nu i-am mai acordat importanță. Am fost un caz fericit pentru că doar atât a fost. Bunica mea mă învățase ceva bine dar nu putuse totuși să ducă ea mai departe acțiunea de apărare pentru mine.
Acum, de când viața noastră este mutată în online, abuzul asupra copiilor s-a mutat mai mult în familie și în mediul online. 80% dintre abuzuri vin din partea unei persoane în care copilul are încredere.
De asemenea, conform unui studiu făcut de Salvați Copiii, realitatea arată astfel:
- 12% dintre victime au vârsta de până în 5 ani;
- 73% au vârsta aproximativă între 6 și 10 ani;
- 13% sunt victime cu vârsta între 11 și 15 ani;
- 2% dintre ei au vârsta de peste 16 ani;
- 35 dintre victime au vârsta de sub un an.
În ceea ce privește genul victimelor, 90% dintre acestea sunt de gen feminin.
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul mamelor adolescente. 17.981 de adolescente și tinere cu vârsta sub 19 ani din România au devenit mame anul trecut, arată datele Organizației Salvați Copiii. 674 dintre ele au mai puțin de 15 ani, iar 17.307 au între 15 și 19 ani. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, 7 la a cincea naștere, iar una se află chiar la a șasea naștere. (sursa aici – este de anul trecut dar din păcate situația nu s-a îmbunătățit ci dimpotrivă).
Așadar, pe lângă atât de controversata (deși nu ar trebui deloc să fie așa) educație sexuală în școli, există lucruri la îndemână pe care le putem face:
- Conștientizează-ți tu propriile limite. Pentru că ce limite ai tu, aceleași limite le va avea și copilul tău și orice altă persoană. Libertatea ta se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt;
- Comunică. CLAR. Spune ce vrei, ce nu vrei, ce e voie, ce nu e voie. Comunică-i asta și copilului tău. În tine are toată încrederea din lume;
- Cere ajutorul. În orice situație. Nu doar într-una de abuz. Rușinea se naște din faptul că unele subiecte au devenit tabu. Vorbește cu oamenii în care ai încredere și cere ajutorul (prieteni, familie, psihologi, ONG-uri specializate). Și învață-ți și copilul să facă același lucru. Pentru că orice problemă ai putea avea, cineva înaintea ta a avut-o deja;
- Nu judeca. Cercetează. Înainte să critici acțiunile unei persoane timide, retrase, speriate, înfricoșate, fii alături de ea. Arată-i blândețe, empatie și înțelegere. Fă asta și pentru copilul tău;
- Studiază psihologia copilului și psihologia traumei/victimei. Învață să recunoști victimele unui abuz ca să îți poți oferi ajutorul;
- Când și ce să discuți cu copilul tău. Nu ți se pare că se potrivește sau se aplică? E în regulă, poți face așa cum consideri. Nu știi cum? Vezi punctul 3 de mai sus.
Mai sunt lucruri de făcut. Oho, câte mai pot fi făcute. Dar acești pași sunt la îndemână începând de acum. Ai grijă de tine, ai grijă de cei din jurul tău. Setează limite clare și nu permite nimănui să abuzeze de tine sau de cei dragi.
