Loredana Fetca - psymep.ro

Loredana Fetca

Psihoterapeut

Trimite prima recomadare!
Școala de formare în Psihoterapie: Psihoterapie experiențială
Limbi Vorbite: Română

Despre:

Bine v-am găsit! 🙂

Mă numesc Loredana Fetca, sunt psihoterapeut cu formare în psihologia copilului, cuplului și a familiei, trainer Circle of Security și  consultant în carieră GCDF-NBCC România.

De-a lungul timpului am făcut multiple popasuri în ceea ce privește dezvoltarea mea personală, de la spitale (Institutul Clinic De Oncologie Fundeni – secția pediatrie), penitenciare (Penitenciarul București Jilava), instituții de stat și asociații ce vin in sprijinul adultilor (DGASPC Sector 1, Complexul Social de Servicii Sfantul Nicolae, Centrul Maternal Casa Agar – Touched Romania) la cabinete psihologice particulare. Toate aceste practici valoroase m-au ajutat să mă formez în lucrul terapeutic cu adulții, copiii și familiile.

Pentru mine succesul terapeutic se reflectă în găsirea echilibrului personal al clientului în așa fel încât să poată căpăta propria autonomie emoțională.  Acest tip de autonomie îi va permite să-și acceseze într-o manieră sănătoasă resursele de care dispune. Acestea îl vor ajuta să gestioneze într-un mod eficient și sănătos  atât situațiile plăcute, cât și cele mai puțin plăcute care apar în mod natural de-a lungul vieții.

Resursele care mă ajută cel mai mult în această profesie sunt empatia și acceptarea necondiționată a ființei umane în toată complexitatea sa.

Ca om și în calitate de profesionist am trecut și eu la rândul meu printr-un proces terapeutic și analiză personală. Astfel că înțeleg  ce înseamnă să-ți deschizi sufletul în fața unei persoane, să-ți faci cunoscute cele mai adânci emoții și trăiri, motiv pentru care tratez cu profund respect alegerea și curajul de a te destăinui.

Mulți oameni se întreabă dacă sunt „normale” trăirile lor, dacă sunt „singurii” care trec prin astfel de situații, „dacă au puterea de a depăși într-un mod cât mai sănătos situațiile cu care se confruntă”.

Răspunsul meu la toate aceste întrebări este că nicio suferință nu este la fel, așa cum nicio bucurie nu se manifestă identic la fiecare om.  Fiecare ființă umană este unică și tocmai această unicitate este cea mai mare bogăție pe care o deține fiecare în parte. Și aș mai completa prin a spune că fiecare dintre noi luăm contact cu teama, dezamăgirea, vonovăția, rușinea, frustrarea și lista poate continua.

Important este să ne putem expune trăirile într-un cadru organizat și securizant în care să simțim empatie și acceptare necondiționată de la cel care ne ascultă.

Astfel că dacă îți dorești să poți vorbi liber despre ceea ce simți pentru a găsi propriile resurse care să te ajute să depășești situațiile cu care te confrunți, te invit în cabinetul meu, într-un cadru organizat și securizant, unde  vei simți empatie, respect și acceptare necondiționată de-a lungul întregului proces terapeutic.

Cred în potențialul tău de creștere și în potențialul ficărui om, în unicitatea ta și în resursele tale nebănuite, astfel că oricât de confuz sau neclar ar părea în anumite momente acest drum pe care îl ai de parcurs, rolul meu este acela de a te însoți și sprijini necondiționat în tot acest proces.

Cu gânduri bune,

Psihoterapeut Loredana Fetca


Alte formări: Program de formare GCDF, NBCC România; Psihoterapeut și consilier psihologic cu formare în psihologia copilului, adultului, cuplului şi familiei (Psihoterapia experiențială a unificării); Curs de formare profesională continuă „Emoția extravagantă – Lucrul aprofundat cu emoțiile”; Programul de formare „Circle of Security Parenting”, Timișoara (România).

image