Disautonomia este o tulburare a sistemului nervos autonom — componenta invizibilă care controlează automat funcții vitale, precum ritmul cardiac, tensiunea, digestia sau respirația. Pentru cei care trăiesc cu ea, fiecare zi poate deveni o negociere permanentă cu propriul corp.
Cu alte cuvinte, disautonomia nu este doar „o stare de oboseală”, ci un dezechilibru real, care poate provoca amețeli, leșin, palpitații, dificultăți de respirație sau probleme gastrointestinale. În cazurile severe, poate pune viața în pericol.
Când disautonomia devine periculoasă
Imaginează-ți o zi obișnuită. Ana, 34 de ani, încearcă să se ridice din pat. În loc să simtă energie, apar amețeli intense, bătăi rapide ale inimii și o senzație de leșin. Nu e vorba de stres sau lipsă de somn, ci de incapacitatea organismului de a regla fluxul sanguin la schimbarea poziției.
Potrivit experiențelor relatate de Douglas Cootey (2025), astfel de episoade pot apărea fără avertisment, după eforturi minime: urcatul scărilor, mutarea unui obiect, chiar o discuție aprinsă.
Problema reală apare în situații riscante:
- în timp ce conduci
- când traversezi strada
- în spații aglomerate
Când „oxigenarea scade sub 88%” (Cootey, 2025), corpul intră în alertă majoră. Nu vorbim doar de disconfort, ci de risc de leșin, traumatisme, accident rutier sau complicații cardiace.
Disautonomia și neurodivergența: un duet fragil
Cercetările recente arată clar: persoanele cu ADHD, tulburări senzoriale sau sindrom de hipermobilitate sunt mult mai expuse disautonomiei. În neurodivergență, creierul are deja un mod diferit de procesare a stimulilor. Dacă se adaugă și disfuncția sistemului nervos autonom, riscurile cresc exponențial.
TraumaGeek, (2025) arată că suprapunerea dintre: disautonomie, ADHD și hipermobilitate articulară (HSD/ hEDS) este frecventă și adesea ignorată.
Exemplu ipotetic: Maria are ADHD și POTS (o formă de disautonomie). După o masă bogată, ritmul cardiac îi urcă brusc, amețește și trebuie să se așeze imediat. Explicația? „După o masă consistentă, sângele se acumulează în abdomen, iar corpul nu poate compensa eficient” (AdditudeMag, 2025).
Rezultatul nu e doar fizic — anxietatea se amplifică, iar încrederea în propriul corp scade.
Disautonomia și neurodivergența: un duet fragil
Comorbidități și confuzii de diagnostic
Ceea ce face disautonomia atât de dificil de diagnosticat este variabilitatea simptomelor. Două persoane cu același diagnostic pot trăi experiențe complet diferite:
- pentru unii, „oboseala și cefaleea apar după un joc de șah” (Cootey, 2025)
- pentru alții, câteva minute de efort declanșează palpitații, transpirații sau senzația de leșin
Mulți medici confundă disautonomia cu:
- anxietate
- atacuri de panică
- depresie
deși originea este neurologică, nu emoțională. TraumaGeek (2025) atrage atenția că pacienții ajung să fie etichetați greșit ani de zile.
Disautonomia și impactul emoțional: riscul invizibil
Pe lângă riscurile fizice, disautonomia aduce provocări emoționale semnificative:
- izolare socială
- teamă de a participa la activități
- evitarea efortului
- stigmatizare
Persoanele cu disautonomie au risc crescut de depresie și anxietate, iar impactul cumulativ duce la scăderea calității vieții. TraumaGeek, 2025
Un aspect subtil, relatat de Douglas Cootey (2025), este „orbirea față de corp” la persoanele cu ADHD:
Mă concentrez atât de mult pe ceea ce am de făcut încât uit să îmi ascult corpul.
Această deconectare poate agrava simptomele și crește riscul de accident.
Strategii de gestionare a disautonomiei
Disautonomia nu are o soluție universal valabilă, dar există strategii eficiente:
1. Pacing – gestionarea atentă a energiei
Stabilește limite zilnice clare și evită suprasolicitarea. Un prag prea mic depășit poate declanșa simptomatologie severă.
2. Monitorizarea simptomelor
Jurnal de simptome, smartwatch cu puls și oxigenare, pauze regulate.
3. Colaborare multidisciplinară
Ideal: neurolog + cardiolog + psihoterapeut.
4. Prevenirea „fricii de frică”
„Frica nu este irațională, dar a trăi permanent în frică este dăunător” (TraumaGeek, 2025). Diferența între prudență și evitare completă este crucială.
5. Sprijin social
Grupuri de suport, comunități online, psihoterapie pentru anxietatea asociată.
Strategii de gestionare a disautonomiei
Ce reține cititorul despre disautonomie?
- Disautonomia este o tulburare reală a sistemului nervos autonom, nu „doar emoții”.
- Riscurile apar în contextul comorbidităților neurologice precum ADHD sau hipermobilitatea.
- Diagnosticul este dificil, dar recunoașterea timpurie poate preveni accidente și situații limită.
- Gestionarea eficientă combină atenția la corp, limitarea efortului, evaluări medicale și suport psihologic.
