Înainte să încep a dezvolta subiectul, este important de menționat câte ceva despre gândirea magică, care a existat dintotdeauna, ca și parte din sistemul umanității de supraviețuire și de a da un înțeles neînțelesului.
Necunoscutul este imposibil de acceptat de către creierul nostru, așadar omenirea a dezvoltat o serie de povești cu sens pentru a transforma neînțelesul în sens. Astfel că începem călătoria de la bazele creierului uman, unde există două sisteme (denumite de Kahneman): Sistemul 1 și Sistemul 2. 🧠
Sistemul 2 (neocortexul) ➡️este printre altele responsabil de alegerile conștiente, atenție și concentare.
Sistemul 1 care, ➡️este reprezentat de creierul amigdalian (creierul reptilian)➡️conține amigdala, responsabilă pentru supraviețuirea speciei noastre, fiind structura în formă de migdală localizată în sistemul limbic în zona centrală a lobililor temporali cu funcție principală în:
– procesarea emoțiilor – detectarea fricii și alertarea creierul cu privire la eventualele pericole din exterior– antrenarea corpului pentru modurile de adaptare: luptă, fugă sau îngheț. Acest sistem operează în mod automat și rapid, fără senzația de control voluntar, fiind capabil să furnizeze răspunsuri rapide dar simpliste la întrebări dificile prin substituție.
Dacă ești totuși puțin confuz legat de distincția dintre cele două sisteme încearcă asta: controlează conștient viteza cu care sângele circulă prin corpul tău în stare de relaxare, apoi în stare de alertă. Crezi că poți regla conștient această funcție?
Eu cred că nu-ți va fi ușor!
Paleocortexul, capabil doar de reacții automate sau semiautomate în fața pericolului, va comunica neocortexului problema descoperită. Din acest moment neocortexul abstractizează situația și încearcă să găsească înțelesuri, explicații, strategii, soluții.
Am facut o scurtă incursiune la nivel cerebral pentru a clarifica ce se întâmplă în creierul nostru în momentul în care suntem forțați să luăm cele mai bune decizii.
Revenind concret la subiect: superstiția este asemănătoare unei decizii a cărei validitate a fost testată de-a lungul generațiilor și care a dus la adaptarea la necunoscut în vederea supraviețuirii speciei noastre.
Toți putem avea superstiții ca:1. ”Când o pisică neagră îți taie calea, fă 10 pași înapoi dacă vrei să îți meargă bine ziua” 
2. ”Poartă la examen acest tricou care ți-a asigurat întotdeauna o notă bună” 👕📝
3. ”Dacă spargi o oglindă te așteaptă 7 ani de ghinion”
4. ” Dacă îți iese cineva în cale cu o găleată plină cu apă, atunci îți va merge bine toată ziua” 
- ”Închide și deschide ușa de 10 ori, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- ”Aprinde si stinge lumina de 5 ori în fiecare cameră, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- ”Pășește pe trecerea de pietoni, doar pe liniile albe, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- ”Ocolește crăpăturile subțiri din asfalt, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- ”Spală-te pe mâini des și schimbă săpunul la fiecare spălare, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- ”Asează mereu lucrurile din casă în aceeași ordine, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- Repetă o anumită serie de cuvinte într-o anumită ordine, dacă vrei ca o tragedie să nu se întâmple”
- Și multe alte ritualuri ce deservesc la prevenirea unui îmaginat pericol iminent.
Cele mai multe supersiții și ritualuri atribuite gândirii magice, sunt întâlnite în tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).
Persoanele cu TOC ajung să își dezvolte propriile superstiții pentru a nu li se întâmpla ceva rău lor sau pentru a nu cauza rău celor la care țin, iar prin testarea și retestarea acestor credințe, acestea devin valori personale, mai exact încercări repetitive de a controla un posibil dezastru. Acestea se transformă în comportamente stereotipe: contaminare, verificări multiple, numărat, ordonat, etc, compulsii pe care individul se simte obligat să le execute pentru a-și diminua angoasa.
TOC se caracterizează prin:- obsesii – gânduri intruzive, supărătoare de care persoana nu se poate elibera
- ritualurile – compulsiile, ce reduc anxietatea asociată amenințării percepute, astfel persoana dezvoltă strategii de apărare.
În spatele acestor comportamente se află frica de a își asuma responsabilitatea pentru producerea unei catastrofe, acesta fiind propriul mod dezadaptativ, autodezvoltat pentru a-și calma anxietatea.
Ce se întâmplă când TOC nu este tratat? Ei bine, principalele comorbidități ale tulburării sunt depresia, fobia socială sau anxietatea generalizată.
Să mai dezvoltăm puțin: TOC reprezintă o suferință extrem de invalidantă și consumatoare de energie pentru persoana care o dezvoltă, iar încercarea de a controla gândurile și comportamentele obsesive nu face altceva decât să întrețină stereotipia.
Deci da, te-ai prins, este ceva serios, dar se poate trata cu ajutorul unui psiholog care împreună cu tine și cu implicarea ta activă în procesul terapeutic, te sprijină să găsești cele mai bune alternative pentru redobândirea echilibrului, iar eu cred că te pot ajuta.
