Terapeutul care oferă sfaturi este o figură care stârnește controverse atât în rândul specialiștilor, cât și al clienților. Pentru mulți oameni care ajung în terapie, întrebarea apare firesc și devreme: Spune-mi ce să fac. În acel moment, relația terapeutică se află la o răscruce importantă. Oferă terapeutul un răspuns direct sau invită clientul într-un proces de explorare mai profund?
Acest articol analizează rolul sfaturilor în psihoterapie, avantajele și riscurile poziției de terapeut care oferă sfaturi, precum și alternativele moderne care susțin autonomia, responsabilitatea și schimbarea autentică.
Terapeutul care oferă sfaturi: claritate rapidă sau soluție pe termen scurt?
În momentele de criză, sfatul poate părea exact ceea ce are nevoie o persoană copleșită de anxietate, confuzie sau suferință. Din această perspectivă, terapeutul care oferă sfaturi poate fi perceput ca o ancoră: cineva care validează, structurează și oferă direcție atunci când clientul simte că nu mai vede opțiuni.
Unele studii arată că, în fazele inițiale ale terapiei, sugestiile punctuale pot reduce anxietatea și pot crea un sentiment de siguranță. Clientul simte că „nu e singur” și că cineva cu experiență vede mai clar situația sa.
Problema apare atunci când sfatul devine centrul terapiei, nu un element secundar.
Riscurile poziției de terapeut care oferă sfaturi
Deși intenția este adesea una bună, poziția de terapeut care oferă sfaturi implică riscuri reale:
1. Subminarea autonomiei
Când soluțiile vin constant din exterior, clientul poate ajunge să creadă că nu este capabil să ia decizii singur. În loc să-și dezvolte încrederea internă, începe să depindă de terapeut pentru validare și direcție.
2. Dezechilibru de putere
Sfatul repetat poate transforma terapeutul într-o figură de autoritate sau chiar parentală. Această dinamică riscă să infantilizeze clientul și să creeze rezistență, frustrare sau supunere pasivă.
3. Evitarea procesului profund
Psihoterapia nu este despre soluții rapide, ci despre înțelegerea tiparelor, valorilor și emoțiilor care stau la baza deciziilor. Sfatul poate deveni o scurtătură care evită exact acele zone unde se produce schimbarea reală.
Riscurile poziției de terapeut care oferă sfaturi
Granițele psihologice și rolul terapeutului
Un aspect esențial în această discuție este menținerea granițelor sănătoase. Terapeutul nu este un prieten, un părinte sau un consultant de viață. Rolul său este să creeze un spațiu sigur în care clientul să gândească, să simtă și să aleagă.
Atunci când terapeutul care oferă sfaturi depășește această graniță, riscul este ca relația terapeutică să devină confuză:
- Fac asta pentru că e important pentru mine sau pentru că mi-a spus terapeutul?
- Ce se întâmplă dacă aleg altceva decât mi s-a recomandat?
Aceste întrebări pot slăbi alianța terapeutică, nu o întăresc.
Cum diferă abordările terapeutice în privința sfaturilor
Nu toate formele de terapie privesc sfatul la fel:
- Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) poate include sugestii concrete, mai ales în psihoeducație sau exerciții practice, dar acestea sunt testate împreună cu clientul, nu impuse.
- Psihoterapia psihodinamică evită aproape complet sfatul direct, concentrându-se pe insight, relație și procese inconștiente.
- Terapia centrată pe client consideră că individul are deja resursele necesare, iar rolul terapeutului este să le faciliteze accesul, nu să ofere direcții externe.
Diferența cheie nu este dacă apare un sfat, ci cum și în ce scop.
De la „spune-mi ce să fac” la „ajută-mă să înțeleg”
Abordările moderne propun o redefinire a rolului de terapeut care oferă sfaturi. În loc să fie un furnizor de soluții, terapeutul devine un facilitator al clarității.
Întrebările deschise, reflecțiile și explorarea valorilor personale au un efect mai profund decât orice recomandare directă:
- Ce contează pentru tine în această situație?
- Ce ai mai încercat și ce ai învățat din asta?
- Cum ai ști că alegerea ta este una bună pentru tine?
Astfel, clientul nu primește un răspuns „corect”, ci își construiește propriul răspuns – unul sustenabil pe termen lung.
Impactul pe termen lung asupra schimbării personale
Cercetările arată că terapiile care susțin autonomia duc la:
- creșterea stimei de sine,
- capacitate mai bună de reglare emoțională,
- asumarea responsabilității pentru propriile alegeri,
- relații mai sănătoase și mai echilibrate.
În schimb, dependența de sfaturi poate menține o stare de blocaj și neîncredere în sine, chiar dacă pe termen scurt oferă alinare.
Ce reține cititorul din acest articol
- Terapeutul care oferă sfaturi nu este greșit prin definiție, dar această poziție trebuie folosită cu mult discernământ.
- Sfatul poate calma, dar nu vindecă de unul singur.
- Schimbarea autentică apare atunci când clientul își descoperă propriile resurse, nu când urmează soluții externe.
- O relație terapeutică sănătoasă se bazează pe colaborare, nu pe autoritate.
Concluzie
Rolul sfaturilor în psihoterapie rămâne o zonă delicată. Între a spune ce să faci și a te ajuta să înțelegi de ce faci anumite alegeri există o diferență fundamentală. Pe termen lung, terapeutul care susține reflecția și autonomia oferă ceva mult mai valoros decât un răspuns rapid: capacitatea clientului de a-și ghida propria viață.
Schimbarea reală nu vine din rețete, ci din claritate, responsabilitate și încredere în sine.
Bibliografie
- Building Interpersonal Boundaries in Adulthood – Connecte Psychology (2025)
- Reflection Over Reinvention: New Year Intentions Rooted in Values and Meaning – Just Mind (2025)
- Change During Cognitive and Exposure Phases of Cognitive Behavioral Therapy for Autistic Youth with Anxiety Disorders – Feeling Good Institute (2025)
- An Insight Into Therapy with Us – Nicholas Rose & Associates (2025)
- Therapy Office Essentials – Private Practice Workshop (2025)
