Psiholog clinician și psihoterapeut în formare
Despre:
Mă pasionează psihicul și relațiile inter-umane și cred că toate eforturile mele academice sau formatoare au în comun același scop, să pot să ajut oamenii să își atingă potențialul cu blândețe. Știu cât de mult poate conta sprijinul adecvat în momentele dificile, când suntem prinși în muncă extenuantă fără să fim văzuți în totalitatea noastră. Sau când relațiile nu ne mai satisfac, devin complicate și ne pierdem răbdarea. Formarea mea ca și psiholog clinician cred că oferă structură, obiectivitate și siguranță în procesul de schimbare. Însă pregătirea mea psihoterapeutică e mai degrabă creativă, centrată pe nevoile din prezent și ancorarea emoțională.
În ceea ce privește grupurile sau contextele de lucru organizaționale, am avut privilegiul să fac parte din multiple grupuri de lucru multidisciplinare sau chiar multiculturale. Atelierele, trainingurile și conferințele sunt foarte valoroase pentru mine ca specialist pentru că reprezintă spații dinamice de învățare continuă. Sper eu că toate călătoriile mele mă aduc acasă mai bine pregătită ca înainte.
La fel ca în cercetarea academică, consider că limitările mele sunt zone de explorare continuă. Toate defectele au nevoie de răbdare, timpul sau cadrul adecvat în care să fie cunoscute și înțelese de persoana potrivită.