Interesul pentru sănătatea psihologică și dezvoltarea personală este în continuă creștere, iar masteratele în psihologie devin o alegere tot mai populară. Am selectat cele mai relevante programe din România pentru cei care vor să aprofundeze acest domeniu și să transforme pasiunea în carieră.
Programe de masterat în psihologie din România
1. Universitatea din București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Cea mai veche și prestigioasă universitate din țară, oferă un program de master în psihologie bine cotat, cu profesori recunoscuți și multiple specializări. Are una dintre cele mai mari facultăți de profil, cu accent pe cercetare și formare profesională solidă.
În 2023, programele de masterat în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației au înregistrat o concurență de 4,04 candidați pe loc bugetat, fiind printre cele mai căutate din universitate.
PROGRAME DE MASTER 2024-2026:
oferă o pregătire aprofundată în dezvoltarea competențelor necesare pentru gestionarea și intervenția în diverse contexte psihologice și organizaționale. Absolvenții acestui program vor fi pregătiți să contribuie eficient la bunăstarea psihologică a indivizilor și grupurilor, gestionand conflictele și promovând un mediu sănătos și productiv.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Scopul este de a dezvolta expertiză, formarea, colaborarea și cercetarea în psihologia aplicată securității naționale, pregătind profesioniști competenți în domeniu.
LOCURI: 20 BUGET / 15 TAXA
Acest master își propune să formeze psihologi clinicieni de înaltă calitate, cu competențe avansate în evaluare, intervenție terapeutică și lucru multidisciplinar, capabili să abordeze diverse tulburări și probleme de sănătate mentală și socială.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Acest program de master își propune să formeze specialiști competenți în psihologia clinică și psihoterapia copilului, cuplului și familiei, adaptabili la provocările societății actuale și capabili să realizeze cercetări relevante în domeniu.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Acest program de master își propune să formeze psihologi specializați în psihoterapie experiențial-unificatoare, prin integrarea teoriei, practicii inovatoare, dezvoltării personale și cercetării, în conformitate cu standardele profesionale și etice, facilitând astfel inserția absolvenților pe piața muncii.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Acest masterat oferă specializare în psihologie clinică, alături de competențe în psihologia sănătății/medicală, cercetare clinică și terapii cognitiv-comportamentale (TCC), fiind asociat cu Laboratorul de Psihologie S.
LOCURI: 20 BUGET / 15 TAXA
Masterul „Psihologia traumei” oferă o pregătire avansată în psihotraumatologie, la intersecția psihologiei clinice, a sănătății și a psihopatologiei evoluționiste. Programul acoperă înțelegerea traumei la adulți și copii, formând specialiști competenți în evaluare clinică, psihoterapie și cercetare în domeniu, cu accent pe dezvoltarea abilităților terapeutice și înțelegerea impactului experiențelor adverse din copilărie.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Programul de Master în Psihologia Muncii, Transporturilor și Serviciilor (PMTS), acreditat ARACIS și Colegiul Psihologilor din România din 2010, își propune să ofere vizibilitate instituțională Facultății de Psihologie și Științele Educației, fiind recunoscut la nivel european prin EFPA.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Misiunea programului de master POMRU este de a forma specialiști în managementul resurselor umane, oferind o bază teoretico-practică aprofundată pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale psihologului organizațional și de resurse umane în domenii precum organizarea, managementul talentelor, motivarea, consilierea și cercetarea.
LOCURI: 20 BUGET / 15 TAXA
Programul PECP dezvoltă competențe în psihologia educațională, consilierea școlară și vocațională, precum și în consilierea psihologică, facilitând transferul de cunoștințe între aceste domenii. Acreditat de Colegiul Psihologilor din România pe ambele domenii, programul își propune să formeze specialiști în evaluare, intervenție și consiliere în educație, abilități de consiliere psihologică pentru copii, adolescenți și familii, consiliere școlară și vocațională, și prevenția/asistarea persoanelor cu risc psihopatogen.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Masterul își propune să formeze specialiști în sănătate mintală, specializați în această formă de psihoterapie, bazată pe dovezi științifice. Programul dezvoltă cunoștințele și abilitățile necesare pentru evaluare clinică, intervenții psihologice și cercetare, oferind oportunități practice extinse prin colaborări cu CAIPE și Institutul de Psihoterapie Experiențială Focalizată pe Emoții.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
- 12. Psihologia Sportului:
Oferă o pregătire avansată și specializată în psihologia aplicată în contextul sportiv, promovând cunoașterea, formarea, cercetarea interdisciplinară, colaborarea cu specialiști din sportul de înaltă performanță și dezvoltarea competențelor necesare pentru obținerea atestatului de liberă practică.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
Masterul pregătește specialiști în psihologie clinică, consiliere și psihoterapie, având un accent deosebit pe terapiile cognitiv-comportamentale.
LOCURI: 20 BUGET / 15 TAXA
Masterul de Psihologie Judiciară își propune să formeze specialiști bine pregătiți pentru domeniul judiciar, oferind cunoștințe aprofundate, formare de bază solidă, promovând colaborarea interdisciplinară și cercetarea, consolidând comunitatea profesională și dezvoltând competențele necesare pentru liberă practică.
LOCURI: 15 BUGET / 20 TAXA
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 15 buget/ 20 taxă
- Taxa școlară: Anul I 5000 de lei/an (2500 de lei/ semestru), Anul II 4950 de lei/ an (2475 de lei/ semestru).
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 15 buget/ 20 taxă
- Taxa școlară: Anul I 5000 de lei/an (2500 de lei/ semestru), Anul II 4950 de lei/ an (2475 de lei/ semestru).
C. Un alt master recomandat din cadrul Universității din București este programul “Psihologia Sănătății – Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală (PSCOC)”. Acesta oferă o formare avansată în psihologie clinică, integrată cu specializări în psihologia sănătății, cercetare clinică și intervenții cognitiv-comportamentale, iar asocierea cu Laboratorul de Psihologia Sănătății și Neuropsihologie Clinică oferă un cadru aplicat de lucru și dezvoltare profesională.
Programul combină fundamente teoretice, cercetare aplicată și formare practică pentru intervenție psihologică în context medical.De asemenea, studenții au acces la colaborări directe cu spitale de renume (Al. Obregia, Bagdasar-Arseni), dar și la formări recunoscute în psihoterapie cognitiv-comportamentală prin parteneriatul cu Asociația de Terapii Cognitiv-Comportamentale și Programe de Reabilitare.
Fișa masterului este elaborată în așa fel, încât sprijină obținerea atestării în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, conform normelor Colegiului Psihologilor din România, cu posibilitatea echivalării unor ore de formare în cadrul masterului. Absolvenții pot lucra în spitale, clinici private, centre de reabilitare și unități medicale unde psihologia aplicată contribuie direct la sănătatea și echilibrul pacienților.
PSCOC este un program modern, orientat clinic și științific, care pregătește specialiști pentru linia întâi a intervenției psihologice în sănătate.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 20 buget/ 15 taxă
- Taxa școlară: Anul I 5000 de lei/an (2500 de lei/ semestru), Anul II 4950 de lei/ an (2475 de lei/ semestru).
2. Universitatea Babeș – Bolyai – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

A. La Universitatea Babeș – Bolyai poți opta pentru programul de Masterat – „Consiliere și intervenții psihologice în dezvoltarea umană” dacă vrei să înțelegi cum se formează oamenii, cum gândesc, simt și cresc – și mai ales cum pot fi ajutați în momente dificile. Fie că vorbim despre copii mici, adolescenți sau părinți, programul te învață cum să-i sprijini, să-i consiliezi și să contribui la echilibrul lor emoțional și educațional.
Pe parcursul celor doi ani de studiu vei explora teme legate de sănătatea mintală, consilierea în școli, motivația, crizele educaționale, dezvoltarea personalității și chiar modul în care putem folosi religia sau comunicarea pentru a face față provocărilor. Vei avea parte de practică reală, vei învăța să faci cercetare, să folosești tehnologie în psihologie și vei descoperi cum se construiesc intervențiile psihologice care chiar funcționează.
Este un master dinamic și aplicat, care îți dă șansa să devii consilier, psiholog sau specialist în dezvoltare umană, pregătit să lucreze cu oameni – nu doar cu teorii. Dacă îți dorești o carieră prin care să ajuți, să înțelegi și să faci o diferență, e un loc foarte bun de început.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 27 buget/ 23 taxă
- Taxa școlară: 5000 de lei/an.
B. Un alt master din cadrul Universității Babeș – Bolyai este cel de ”Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie”. Acesta se potrivește celor care vor să lucreze direct cu oameni și să devină psihologi clinicieni sau psihoterapeuți, pregătiți să înțeleagă și să intervină în problemele emoționale și comportamentale ale celorlalți.
Programul combină teoria cu practica, punând accent pe ceea ce contează cu adevărat în viața profesională: să știi cum să asculți, cum să evaluezi corect o situație și cum să intervii cu empatie și metode potrivite. Vei învăța despre psihoterapia cognitiv-comportamentală, psihodiagnostic, neuropsihologie, dezvoltarea copilului și adolescentului, psihologia sănătății, dar și despre domenii mai speciale, cum ar fi hipnoza clinică, psihologia judiciară sau terapia prin realitate virtuală.
Un element foarte important al acestui master este practica – și nu doar teorie în sală. Ai stagii clinice în mai mulți ani de studiu, ocazia să lucrezi cu cazuri reale și să-ți formezi stilul propriu de lucru sub supervizarea unor profesioniști. În plus, sunt cursuri axate pe autocunoaștere și dezvoltare personală, pentru că în psihologie e important să te înțelegi și pe tine ca să poți înțelege pe ceilalți.
După absolvire, poți obține specializări în: (1) psihologie clinică; (2) consiliere psihologică; şi (3) psihoterapie şi să-şi desfăşoare activitatea în principal în domenii clinice (ex. spitale, clinici, policlinici, centre de protecţia copilului, alte organizaţii, centre şi fundaţii care oferă servicii orientate pentru promovarea sănătăţii şi tratamentul bolilor, cabinete particulare individuale etc.). Programul este focalizat asupra (1) promovării sănătăţii şi (2) diagnosticului şi tratamentului tulburărilor care implică în etiopatogeneză factori psihologici (în cazul copiilor, adulţilor şi a vârstei a treia).
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 61 buget/ 13 taxă
- Taxa școlară: 5000 de lei/an.
C. Universitatea Babeș – Bolyai vine cu opțuni și pentru cei care vor să devină un sprijin pentru colegi la locul de muncă, oferind masterul ”Psihologia resurselor umane și sănătate organizațională”. Acesta te pregătește să înțelegi ce face ca o echipă să funcționeze bine, cum se pot dezvolta angajații și ce înseamnă cu adevărat „sănătatea” la locul de muncă. Vei învăța despre selecția și evaluarea personalului, coaching, training, diagnoză organizațională, dar și despre cum se iau deciziile în echipe, cum se gestionează conflictele sau cum se sprijină motivația și starea de bine a angajaților.
Programul combină teoria cu multă practică – ai stagii în fiecare an și cursuri aplicate, de la centre de evaluare până la simulări și jocuri de rol. În plus, vei avea cursuri despre sănătatea psihologică în organizații, psihologia consumatorului, colaborare, negociere și inovație.
Este un master modern, viu și conectat la lumea reală, ideal dacă vrei să lucrezi în HR, consultanță, training sau orice domeniu unde oamenii și organizațiile cresc împreună.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 23 buget/ 27 taxă
- Taxa școlară: 5000 de lei/an.
3. Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Sociologie și Psihologie

A. Universitatea de Vest din Timișoara îți pune la dispoziție masteratul de „Psihologie Clinică și Psihoterapie (PCP)”, care te va pregăti pentru o carieră în care poți sprijini oameni aflați în dificultate emoțională sau psihologică, oferindu-le intervenții reale și eficiente. Este un program acreditat ARACIS și avizat de Colegiul Psihologilor din România, ceea ce înseamnă că asigură cadrul legal și profesional necesar pentru obținerea atestatului în psihologie clinică și psihoterapie.
Pe parcursul celor doi ani vei învăța cum să faci evaluări psihologice, cum să pui un diagnostic corect și cum să aplici tehnici de intervenție validate științific. Accentul este pus pe formarea practică, supervizată, dar și pe dezvoltarea personală, astfel încât să poți lucra cu încredere și empatie în cabinet, spital sau orice alt cadru clinic.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 75
- Taxa școlară: 4000 lei/ an
B. La Universitatea de Vest din Timișoara, masterul „Psihologia Muncii, Organizațională și a Transporturilor (PMOT)” te ajută să devii un profesionist care chiar face o diferență în lumea organizațiilor. Înveți cum să alegi oamenii potriviți pentru un job, cum să le sprijini parcursul profesional și cum să creezi un mediu de lucru în care să se simtă bine și să performeze. În plus, descoperi cum să folosești tehnologia și datele în avantajul tău, ca să iei decizii mai bune și mai inteligente în tot ce ține de oameni și muncă.
Programul este acreditat ARACIS și recunoscut de Colegiul Psihologilor din România și oferă o combinație echilibrată între teorie solidă și experiență practică reală.
Înveți de la cadre universitare cu expertiză națională și internațională, dar și de la psihologi practicieni activi în companii și cabinete. Ai acces la stagii de practică în organizații din Timișoara, poți lucra pe proiecte reale și ai ocazia să-ți dezvolți abilități valoroase în diagnoză organizațională, psihologia transporturilor, evaluarea performanțelor sau coaching.
Se pune accent pe abordarea „scientist-practitioner”, ceea ce înseamnă că vei învăța nu doar să aplici metode, ci și să înțelegi de ce funcționează, prin cursuri de cercetare aplicată și soluții bazate pe dovezi.
După terminarea masterului poți profesa în psihologia muncii, psihologia transporturilor, HR, consultanță organizațională sau training. Vei putea lucra în companii, ONG-uri, firme de consultanță sau chiar în propriul cabinet, dacă alegi calea atestării profesionale.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 75
- Taxa școlară: 4000 lei/ an
4. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – Psihologie și Științele Educației

Masterul de „Psihologie Clinică și Psihoterapie” oferit de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se adresează celor care își doresc o carieră în sprijinul sănătății mintale și vor să înțeleagă în profunzime cum funcționează mintea umană în contexte de suferință.
Programul oferă o pregătire riguroasă și aplicată în evaluarea psihologică, diagnosticarea tulburărilor psihice și intervenția terapeutică, formând specialiști capabili să lucreze în mod etic, empatic și profesionist în cabinet, spital sau alte contexte clinice.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Taxa școlară: 3600 lei/ an
5. Universitatea Lucian Blaga Sibiu – Facultatea de Științe Socio-Umane

În cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu ai acces la programul de masterat intitulat „Psihologie medico-legală și criminalistică. Evaluare și Intervenție”.
Acesta te pregătește să lucrezi la granița dintre psihologie și justiție. Înveți cum să evaluezi comportamente deviante, să intervii în cazuri de agresivitate, dependență sau traumă, și să lucrezi cu martori, victime, infractori sau persoane în detenție.
Pe parcursul celor doi ani, vei studia teme precum psihologia personalității criminale, victiminologie, psihologie judiciară, medicină legală și intervenție în criză, alături de multă practică aplicată în instituții specializate.
După absolvire, poți deveni psiholog judiciar, consilier de probațiune, psiholog de penitenciar sau specialist în asistență psihologică în contexte legale și sociale. Este un master dinamic, cu aplicații reale, ideal dacă vrei o carieră în care psihologia ajută concret la înțelegerea și prevenirea comportamentelor infracționale.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Taxa școlară: 3900 lei/ an
6. Universitatea Ovidius din Constanța – Facultatea de Psihologie și Științele Educației

A. Universitatea Ovidius din Constanța îți pune la dispoziție masterul ”Psihodiagnoza personalității”, care te pregătește să înțelegi în profunzime cine sunt oamenii și cum funcționează din punct de vedere psihologic. Este un program care dezvoltă competențe solide în evaluarea personalității, aptitudinilor, relațiilor și resurselor individuale, cu aplicabilitate în consiliere, selecție profesională, psihoterapie și intervenții organizaționale.
Vei învăța să alegi și să aplici instrumente psihologice corecte, să formulezi diagnostice relevante și să propui intervenții adaptate fiecărui caz – fie că lucrezi cu persoane, familii, echipe sau organizații. Se pune accent pe acuratețea evaluării, rigoare științifică și comunicare eficientă în echipe multidisciplinare.
După absolvire, vei putea lucra ca psiholog în școli, spitale, centre de sănătate mintală, instituții publice (justiție, probațiune), companii, ONG-uri sau cabinete private. Este un master potrivit pentru cei care își doresc să îmbine analiza psihologică profundă cu intervenții utile și aplicate în viața reală.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Locuri: 60
- Taxă școlarizare: 4100 lei/ an
7. Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Psihologie

A. Masterul de „Psihanaliză”
Acest masterat în psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu oferă o formare aprofundată în psihoterapie psihodinamică și psihanaliză aplicată, pregătind specialiști capabili să lucreze în consiliere, psihologie clinică și intervenții în relații interpersonale complexe.
Programul acoperă concepte fundamentale precum transfer, contratransfer, rezistență și spațiu psihic, integrând perspective freudiene și jungiene. Cursurile sunt completate de practică de specialitate și abordări interdisciplinare care conectează psihanaliza cu domenii precum psihiatria și dezvoltarea umană.
Programul își propune crearea unui cadru formal riguros fundamentat științific și cu înaltă relevanță aplicativă în care tu, ca viitor specialist, să ai ocazia să te formezi.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Taxa școlarizare: Anul I între 1100 euro și 1800 euro/ an, anul II între 1000 euro și 1600 euro/ an.
B. Master în „Psihoterapii cognitiv – comportamentale”
Universitatea Titu Maiorescu îți oferă și acest program de masterat în psihologie, asigurându-ți prin intermediul lui, formarea de bază necesară obţinerii statutului de psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală sub supervizare, conform criteriilor stabilite de Colegiul Psihologilor din România.
Vei învăța cum să aplici tehnici moderne de terapie cognitiv-comportamentală, să lucrezi cu clienți individuali sau în grup, să abordezi stresul, anxietatea, tulburările afective și să folosești hipnoza clinică ca instrument terapeutic.
Este un program echilibrat, cu multă practică, comunicare terapeutică și o bază solidă de cercetare. Potrivit pentru cei care își doresc o carieră activă în psihoterapie, consiliere psihologică sau dezvoltare personală.
- Durata studiilor – 2 ani/ 4 semestre
- Forma de învăţământ: cu frecvenţă – IF
- Taxa școlarizare: Anul I între 1100 euro și 1800 euro/ an, anul II între 1000 euro și 1600 euro/ an.
Oricare ar fi opțiunea ta, este bine de știut că ai atât de multe variante de masterate ce te pot inspira să îți dezvolți cariera în direcția preferată de tine.
Oriunde te-ai afla, poți consulta oferta variată de programe de masterat în psihologie din țara noastră și poți alege ceea ce ți se potrivește.
Dacă deja urmezi unul din aceste masterate, ce are ca misiune nobilă instruirea ta ca profesionist în studiul și lucrul direct cu oamenii, atunci lasă-ne testimonialul tău la secțiunea de comentarii de mai jos.
Poate vei avea bucuria de a-i inspira și pe alții să aleagă programul de masterat respectiv, sperând ca și lor să le aducă aceeași împlinire pe care ți-o aduce și ție.
În concluzie, alegerea unui masterat în psihologie în România poate reprezenta un pas esențial în dezvoltarea unei cariere de succes în acest domeniu fascinant și complex.
Programele de masterat în psihologie oferite de universitățile de prestigiu din țară sunt concepute pentru a răspunde cerințelor actuale ale pieței muncii și pentru a pregăti studenții să facă față provocărilor profesionale cu competență și încredere.
Fie că optezi pentru un masterat în psihologie clinică, organizațională sau educațională, fiecare program îți va oferi oportunitatea de a aprofunda cunoștințele teoretice și practice necesare pentru a excela în domeniul ales.
În plus, colaborările internaționale și accesul la resurse moderne de cercetare îți vor permite să te dezvolți într-un mediu academic dinamic și inovator.
Așadar, dacă ești pasionat de psihologie și dorești să îți continui studiile la un nivel avansat, nu ezita să explorezi cele mai bune programe de masterat în psihologie disponibile în România.
Alegerea potrivită te poate ajuta să îți atingi obiectivele profesionale și să contribui semnificativ la bunăstarea mentală a comunităților din care faci parte. Investiția într-un astfel de program nu este doar o investiție în cariera ta, ci și o contribuție valoroasă la societate.
Totuși, este esențial să alegi un master care nu doar sună bine pe hârtie, ci te pregătește serios pentru viața profesională, așa că, pentru a veni în sprijinul tău, am realizat un top al programelor de master în psihologie din România, evaluat cu ajutorul inteligenței artificiale, pe baza unor criterii clare și relevante pentru a deveni un bun profesionist.
Topul ia în calcul patru piloni esențiali:
Reputația universității și a programului, adică prestigiul instituției, gradul de concurență la admitere și recunoașterea în mediul profesional.
Calitatea curriculumului, cu accent pe actualizarea disciplinelor, echilibrul între teorie și practică, și gradul de aplicabilitate în domeniul ales.
Infrastructura și practica, care include existența laboratoarelor, accesul la stagii reale, parteneriate cu instituții relevante și ocazia de a lucra cu cazuri reale.
Calitatea cadrelor didactice, evaluată în funcție de experiența profesională și academică, activitatea de cercetare și recunoașterea în domeniu.
Scopul acestui top nu este să ofere o singură „variantă corectă”, ci să te ajute să înțelegi mai bine ce oferă fiecare program și să alegi în cunoștință de cauză, în funcție de obiectivele tale. Fie că ești în căutarea unui master clinic, organizațional sau orientat spre cercetare, această analiză te poate aduce mai aproape de alegerea potrivită pentru tine.
Topul masterelor din domeniul psihologiei
| Master | Universitate | Reputație | Curriculum | Infrastructură | Cadre didactice | Total |
| Consiliere și intervenții psihologice în dezvoltarea umană | UBB Cluj | 5 | 5 | 5 | 5 | 20 |
| Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie | UBB Cluj | 5 | 5 | 5 | 5 | 20 |
| Psihologia resurselor umane şi sănătate organizaţională | UBB Cluj | 5 | 5 | 5 | 5 | 20 |
| Psihologie Clinică – Evaluare şi Intervenţie Terapeutică | Univ. București | 5 | 5 | 4 | 5 | 19 |
| Psihologie Clinică și Psihoterapia Copilului și Familiei | Univ. București | 5 | 5 | 4 | 5 | 19 |
| Psihologia Sănătății – Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală | Univ. București | 5 | 4 | 5 | 5 | 19 |
| Psihologia Traumei: Evaluare Clinică și Intervenție Terapeutică | Univ. București | 5 | 5 | 4 | 5 | 19 |
| Psihologie Organizațională și Managementul Resurselor Umane | Univ. București | 5 | 5 | 4 | 5 | 19 |
| Psihologie Educațională și Consiliere Psihologică | Univ. București | 5 | 5 | 4 | 5 | 19 |
| Terapii cognitiv-comportamentale | Univ. București | 5 | 5 | 4 | 5 | 19 |
| Comportament Organizațional și Consiliere Psihologică | Univ. București | 5 | 4 | 4 | 5 | 18 |
| Psihoterapie Focalizată pe Emoții | Univ. București | 4 | 5 | 4 | 5 | 18 |
| Psihologie clinică și psihoterapie | UVT Timișoara | 4 | 5 | 4 | 4 | 17 |
| Psihologie judiciară | UBB Cluj | 5 | 4 | 4 | 4 | 17 |
| Psihologia sănătăţii publice și clinice | UBB Cluj | 5 | 4 | 4 | 4 | 17 |
| Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului | UBB Cluj | 5 | 4 | 4 | 4 | 17 |
| Psihologia Muncii, Transporturilor și Serviciilor | Univ. București | 5 | 4 | 4 | 4 | 17 |
| Psihologie Judiciară | Univ. București | 5 | 4 | 3 | 4 | 16 |
| Psihologie clinică și psihoterapie | UAIC Iași | 5 | 4 | 3 | 4 | 16 |
| Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențială Unificatoare și Dezvoltare Personală | Univ. București | 4 | 4 | 4 | 4 | 16 |
| Psihologia muncii, organizațională și a transporturilor | UVT Timișoara | 4 | 4 | 4 | 4 | 16 |
| Psihologie educațională și consiliere | UAIC Iași | 4 | 4 | 3 | 4 | 15 |
| Evaluarea, formarea și consilierea psihologică a personalului | UAIC Iași | 4 | 4 | 3 | 4 | 15 |
| Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie | ULBS Sibiu | 4 | 4 | 3 | 4 | 15 |
| Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie | UAIC Iași | 4 | 4 | 3 | 4 | 15 |
| Psihologie Aplicată în Domeniul Securității Naționale | Univ. București | 5 | 3 | 3 | 4 | 15 |
| Psihologia Sportului | Univ. București | 4 | 4 | 3 | 4 | 15 |
| Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională | Transilvania Brașov | 3 | 4 | 3 | 4 | 14 |
| Psihologia clinică, consiliere psihologică și psihoterapie | Transilvania Brașov | 3 | 4 | 3 | 4 | 14 |
| Psihologie medico-legală și criminalistică. Evaluare și intervenție. | ULBS Sibiu | 3 | 4 | 3 | 3 | 13 |
| Psihologia muncii și organizațională | ULBS Sibiu | 3 | 4 | 3 | 3 | 13 |
| Psihodiagnoza Personalității | Ovidius Constanța | 3 | 4 | 3 | 3 | 13 |
| Psihologia muncii, organizațională și resurse umane | Transilvania Brașov | 3 | 3 | 3 | 3 | 12 |
| Psihoterapii și psihologie clinică | Tibiscus Timișoara | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihanaliză | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Tehnici de comunicare și influență socială | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihologie școlară și consiliere educațională | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihologie clinică, hipnoză și intervenții terapeutice de scurtă durată | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihoterapii cognitiv-comportamentale | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihologia sportului | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihologia resurselor umane | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihologie judiciară | Titu Maiorescu București | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |
| Psihologie Clinică și Tehnici de Intervenție prin Consiliere și Psihoterapie | Dimitrie Cantemir Tg. Mureș | 2 | 3 | 2 | 3 | 10 |