Suntem în 2020, anul care și-a dorit mai mult de o zi pentru a sărbători Halloween, anul care a adus un val uriaș de incertitudine în viața noastră. Ne-a speriat, ne-a dat viața peste cap și ne-a provocat să ne schimbăm rutina, să ne regândim prioritățile și să ne adaptăm la noul context al pandemiei.
Chiar dacă sentimentul de incertitudine este global, fiecare dintre noi îl percepe cu altă intensitate și prin urmare ne impactează în mod diferit. Studiile demonstrează că oamenii anxioși tind să aibă o toleranță mai mică la incertitudine și să se adapteze mai greu schimbărilor. La polul opus, persoanele mai puțin anxioase sau care își controlează mai bine aceste tendințe sunt mai deschise la nou, acceptă mai ușor necunoscutul și își controlează mai bine reacțiile.
Raportându-ne la această perioadă de incertitudine globală unde situația este inedită și ambiguă este imposibil să nu ne îngrijorăm și să nu ne întrebăm cum va arăta viitorul pentru noi și cei dragi nouă.
Este important să diferențiem între o doză normală de îngrijorare care ne ajută să adoptăm soluțiile de care avem nevoie pentru a ne liniști și îngrijorarea excesivă care ne epuizează și ne acaparează viața zilnică. Dacă ne identificăm cu a doua situație, este benefic să stabilim o serie de modalități pentru a limita timpul pe care îl alocăm îngrijorărilor și pentru a ne menține starea de bine.
Cum putem controla îngrijorările excesive?
1.Identifică cât mai des dacă îngrijorarea ta este una reală sau ipotetică
Îngrijorarea reală ne ajută să acționăm cât mai curând pentru a găsi o soluție la problemele care ne afectează în prezent iar cea ipotetică sau neproductivă ne blochează în gânduri catastrofice și scenarii care au la bază probleme asupra cărora nu deținem controlul. Mai exact, se referă la aspecte care nu există în prezent dar care s-ar putea întâmpla în viitor.
2. Amână îngrijorările ipotetice
Îngrijorările ipotetice nu merită prea multă atenție dar pentru că insistă să apară le putem aloca un timp special în care să ne gândim doar la ele. Poate părea ciudat la început dar e mai util să ne concentrăm pe alte lucruri importante, cu rezultate imediate alegând să oferim spațiu gândurilor inutile în fiecare dimineață sau seară, la o anumită oră stabilită de noi. Putem exersa acest exercitiu măcar timp de o săptămână pentru 20 sau 30 de minute zilnic în funcție de cantitatea ideilor care ne creează anxietate.
În „timpul rezervat grijilor” putem nota într-un jurnal tot ceea ce ne nelinișteste precum și scenariile pe care mintea noastră le-a creat în timpul zilei, cărora le-am pus Stop când au apărut pentru a le relua acum.
3. Investește în grija față de sine
Pentru a avea un sentiment de mulțumire și de conectare cu noi înșine este recomandat să ne gândim la o structură zilnică care implică atât activități care ne fac plăcere (citit, gătit, desenat, meditat etc.), activități care ne oferă un sentiment de satisfacție (grădinărit, activități casnice, o rețetă sau o pasiune nouă, ceva spontan etc.) cât și interacțiuni de conectare cu alte persoane în realitate sau într-un mod virtual (întâlniri, discuții despre filme, gătit simultan, diverse grupuri cu interese comune etc.).
Un dezechilibru între cele trei aspecte: sentimentul de plăcere, realizare și apropierea de ceilalți ne poate afecta starea de spirit iar anxietatea noastră poate crește dacă nu avem grijă de noi.
4. Vorbește-ți cu compasiune
Ne gândim la persoanele dragi nouă pentru că ne pasă de ei și sunt importanți pentru noi. În contextul actual ar fi chiar neobișnuit să nu ne îngrijorăm, important este să știm unde să ne oprim pentru a nu intra într-o stare de panică.
Atunci când simțim că ne blocăm în gânduri negative, putem încerca să le răspundem cu calm, blândețe și fără judecată. Oare ce mi-ar spune cel mai bun prieten în acest moment? Ce ton al vocii ar folosi ca să mă ajute să mă liniștesc?
5. Practică mindfulness
Una dintre cele mai valoroase lecții din confruntarea cu incertitudinea este dezvoltarea abilității de a trăi în prezent. De multe ori, așteptăm ca planurile noastre să prindă viață și minimizăm importanța momentului pe care îl trăim chiar acum.
Una dintre cele mai puternice și mai răspândite tehnici de relaxare care ne ancorează mereu în prezent și ne eliberează de scenarii sau gânduri nedorite este meditația. Există o gamă largă de variante la care putem apela: meditația ghidată, meditația simplă cu ochii închiși sau aplicații precum The mindfulness, Calm sau Headspace.
6. Practică recunoștința
Atunci când ne exprimăm recunoștința în mod periodic, acordăm mai multă atenție și importanță momentelor de bucurie și entuziasm pe care le trăim. Acest exercițiu este util mai ales în momentele de incertitudine când uneori excludem momentele banale dar plăcute pe care ni le oferă viața. Ideal ar fi să încercăm să identificăm zilnic lucruri noi pentru care suntem recunoscători și să le formulăm cât mai specific – „Sunt recunoscătoare că azi a fost soare și am putut merge în parc.”
La sfârșitul fiecărei zile putem identifica trei lucruri pentru care suntem recunoscători, le putem scrie într-un jurnal sau pe niște bilețele pe care să le păstrăm într-un borcan.
Ce emoții resimțim când gândurile legate de incertitudine ne copleșesc?
Pentru că mintea noastră adoră să călătorească în timp, gândurile noastre nedorite pot declanșa emoții puternice care să ne destabilizeze în această perioadă și să ne epuizeze rapid resursele.
Deși emoțiile sunt diverse, cel mai des apare frica accentuată care se poate transforma în panică sau anxietate. Mai putem trăi tristețe, furie pe care o asociem cu pierderea controlului, îndoiala cu privire la viitor sau rușine că nu ne descurcăm așa cum ne-am fi dorit sau că avem astfel de stări.
Toată gama de stări emoționale sunt adecvate și le putem menține la un nivel sănătos dacă suntem atenți la gândurile ce le alimentează și la comportamentele pe care le generează.
Fără îndoială, incertitudinea ne forțează să ne confruntăm cu temerile noastre cele mai puternice, să stăm față în față cu limitele noastre din prezent și să găsim modalități pentru a le depăși. E un proces provocator dar care ne ajută să evoluăm, să avem mai multă încredere în propria persoană și să ne surprindem descoperind lucruri pe care nu le știam înainte despre noi.
Referințe: https://www.psychologytools.com/resource/living-with-worry-and-anxiety-amidst-global-uncertainty