Am nevoie de psiholog sau psihoterapeut?
Este în natura umană să evoluăm și cu toții tindem către îmbunătățire, schimbare în mai bine, adaptare, însă uneori se întâmplă să fim încetiniți, să rămânem blocați sau chiar să regresăm, și trăind frustrare, stres, confuzie, tristețe, oboseală, furie, anxietate sau suferință profundă, apare întrebarea – oare e momentul să văd un psiholog sau psihoterapeut?
A lua această decizie și a înțelege care sunt diferențele dintre psiholog, psihiatru și psihoterapeut sau ce tip de psihoterapie ni se potrivește, poate fi dificil, dar este un prim pas important pentru acest proces.
Chiar și atunci când nevoia de a cere ajutor își face prezenta, uneori pot apărea rezistențe, diferite gânduri și explicații, de altfel raționale, care să împiedice accesul către vindecare sau autocunoaștere („Mă simt mai în largul meu vorbind cu un prieten”; „Costurile sunt prea mari”; „Nu va avea cum sa mă înțeleagă”; „Eu știu deja ce ar trebui sa fac pentru a obține o schimbare dar îmi trebuie mai multă disciplină”; „Daca aș merge la psiholog ar însemna că ceva este în neregulă cu mine și alții ar putea judeca asta”) și astfel se poate întâmpla ca ceea ce ne este familiar să fie mai confortabil deși provoacă suferință iar mecanismele pe care le-am dezvoltat pentru a ne adapta resping uneori anumite conștientizări sau schimbări.
Mă pot vindeca singur/ă?
Schimbarea poate fi dificil de realizat uneori, de exemplu, pentru cineva care a crescut într-un mediu familial în care vulnerabilitatea sau exprimarea au fost limitate, interzise sau unul sau ambii părinți nu au oferit un exemplu în acest sens, în a fi la rândul lor vulnerabili sau a își exprima emoțiile iar lucrurile pot fi și mai complicate în cazul unor traume.
Familia, prietenii, stilul de viață, informarea și efortul propriu au o importanță foarte mare în a obține schimbări, a ne simți înțeleși, conținuți, validați, acceptați, apreciați, sau doar ascultați, însă uneori simțim că nu este suficient. Atunci psihologul sau psihoterapeutul pot aduce un plus de valoare în a clarifica și a stabili care sunt lucrurile care se doresc schimbate, a privi lucrurile fără a judeca și fără a amesteca sau a impune propriile alegeri și dorințe și a oferi ghidarea de care ai nevoie pentru a te cunoaște mai bine, pe tine- unic si autentic, a avea o calitate mai bună a vieții și relațiilor și a îți accesa potențialul. Fiind imparțial și educat în a înțelege mai bine mintea umană, psihoterapeutul te poate ajuta să vezi lucrurile și din alte perspective, să te poți auto observa mai bine, să îți înțelegi tipare relaționale, să îți gestionezi emoțiile și să experimentezi un nou tip de relație, relația pacient-terapeut, diferită de toate celelalte relații.
Este importantă decizia, motivația personală, speranța și încrederea în acest proces, chiar și atunci cand este dificil și frustrant- pentru că munca de creștere nu este mereu ușoară, deși psihoterapeutul însoțește, susține emoțional, ghidează sau educă.
Ce este diferit în psihoterapie?
În concluzie, putem sumariza astfel ceea ce este diferit și specific psihoterapiei:
– o înțelegere a situației într-un mod mai complex, psihoterapeutul având o vastă cunoaștere a unor mecanisme psihice, tipare relaționale, a felului în care mintea inconștientă interacționează cu cea conștientă, și altele.
– o înțelegere mult mai empatică a problemelor tocmai prin prisma acestei viziuni mai ample. Spre exemplu, în cazul unei dependențe anturajul poate judeca persoana în cauză și lipsa sa de control, însă un specialist poate înțelege suferința și mecanismele din spatele comportamentului.
– un tip aparte de relaționare, în care judecata, sfaturile subiective, părerile personale nu vor interveni în relație.
– în cazul psihoterapiei psihodinamice, psihanalizei și analizei jungiene, o mai bună accesare a propriului inconștient, ceea ce se realizează treptat, prin interpretări, insight-uri, făcându-se acces acolo unde înainte era prea dureros. Deoarece mecanismele de apărare funcționează în mod inconștient, poate fi dificil să ne autoobservăm cu mintea conștientă proprie și uneori, ceva ce atinge un punct dureros, ascuns adânc și pe care nu ne dorim să îl confruntăm în mintea conștientă, e mai ușor de respins, ridiculizat, raționalizat.
Ivan Cristina
